Uneori, când plecăm la o petrecere, planurile noastre de a bea alcool cu moderație și responsabil își cam iau zborul! Se găsesc foarte multe sfaturi despre tratarea mahmurelii și despre cum să o evităm, dar ce ziceți despre zicala clasică ” Vinul după bere, o plăcere?” Există vreun adevăr aici?
Este greu de imaginat că ordinea în care berea și vinul ajung în stomacul tău ar putea modifica efectul care îl au asupra ta. Și, ar trebui să fii foarte suspicios, pentru că această idee este complet necunoscută în anumite țări, cum ar fi Belgia, chiar dacă ambele băuturi sunt renumite. Zicala sună bine, dar este adevărată? العاب ربح Ia să analizăm puțin situația. Dacă te gândești, vinul a fost dintotdeauna mai mult o băutură de masă, savurat ca și companie pentru mâncare, pe când berea este deseori savurată când socializăm cu prietenii, fără mâncare. Dacă în decursul unei seri ți-ai dat seama că ai trecut de la vin la bere, este pentru că ai continuat să bei după ce ai mâncat și cel puțin bei mai mult alcool pe stomacul plin! Dar dacă ai bea vin după bere, cel mai probabil nu ar fi după o masă copioasă, ci pe un stomac plin deja cu alcool și acest lucru nu ar duce decât la anumite probleme. بيت ٣٦٥ Concluzia este că mai degrabă berea după vin e o plăcere, decât vinul după bere! Și până la urmă aici este vorba de moderație, lucru foarte greu de menținut când ai o companie veselă la o distracție. Totuși vă prezint câteva ponturi personale pentru ”prevenirea mahmurelii”: